duminică, 8 mai 2011

Ciorba de miel

Am folosit: carne si oase de miel, cateva legaturi de loboda, ceapa verde, un morcov si un patrunjel radacina, mici, o legatura de patrunjel verde, o legatura de asmatui.
Capul de miel, partea inferioara de la picioare si orice parte care nu se foloseste la drob sau la friptura, se pun la fiert in apa rece, si dupa aproximativ o ora se adauga in oala ceapa taiata marunt si calita, loboda tocata, legumele curatate si date prin razatoare, verdeata tocata din care se mai pastreaza putin pentru pus la sfarsit, sarea, piperul si orice alte mirodenii obisnuiti sa folositi la ciorba de miel.

Noi, eu si taica'meu ca am bucatarit impreuna de Paste, am folosit de data asta oala de presiune, ca sa economisim timp, asa ca am fost nevoita sa pun toate ingredientele odata, apoi am lasat sa fiarba cam 20 de minute de cand a inceput sa iasa primul jet de abur.

Dupa aceea, adica dupa ce s-a racit zeama si s-a putut scoate capacul, am dezosat bucatile de carne cu os si am pus toata ciorba intr-o oala obisnuita.

Am mai fiert aproximativ 15 minute, adaugand si borsul (alor mei le place mai acru si niciodata nu-l fierb inainte de a-l turna in oala), potrivind de sare si piper, iar la urma am presarat verdeata tocata pe deasupra.

Pofta buna! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Prin utilizarea acestui formular va dati acceptul ca acest site sa foloseasca si sa stocheze exclusiv pentru comentarii datele personale pe care le introduceti (nume, site sau cont google).